procuror
Latin
Verb
prōcūror
- first-person singular present passive indicative of prōcūrō
Romanian
Etymology
Borrowed from French procureur.
Noun
procuror m (plural procurori)
Declension
| singular | plural | |||
|---|---|---|---|---|
| indefinite | definite | indefinite | definite | |
| nominative-accusative | procuror | procurorul | procurori | procurorii |
| genitive-dative | procuror | procurorului | procurori | procurorilor |
| vocative | procurorule | procurorilor | ||